ASTROSHOW | Distracții astronomice pe primul loc
Ești gata pentru o nouă experiență unică la Shopping City Satu Mare?
Numără-te printre puținii oameni care au șansa să călătorească printre stele și planete! Vino la Shopping City Satu Mare să ne îmbarcăm cu mic, cu mare, într-o fascinantă aventură spre cer!
În funcție de condițiile meteo, evenimentul va avea loc pe terasă sau în interiorul centrului comercial.
Vânătorul de eclipse și recordman-ul român la vizionat eclipse totale de Soare – Cătălin Beldea și echipa sa de astronomi ne vor însoți și ne vor ghida pe tot parcursul acestei experiențe unice în marele Univers.
Seara va fi deschisă de Profesorul Trăsnit. El se va juca de-a știința pe înțelesul copiilor, va face experimente de chimie, fizică și astronomie cu cei mici. Va fi o distracție generală, pentru că și părintii vor fi antrenați în jocurile de la scenă.
Cătălin Beldea, vânătorul de eclipse și editorul de astronomie al revistei Știința și Tehnică va prezenta: Astronomia pentru toți. El va vorbi despre câte-n Lună-Asteroizi și în Stele și vă va arăta câteva dintre cele mai spectaculoase expediții spre eclipse totale de Soare. Totul va fi interactiv, așa că pregătiți-vă cu întrebări serioase despre: formarea Sistemului Solar, a Universului, ce planetă ar fi mai bine să colonizăm, de unde și cum a apărut viata pe Pământ și dacă există viață în Univers.
Vei putea descoperi „oglinzile spațiale” pentru selfie, copii în miniatură după oglinzile telescopului spatial James Webb Space Telescope!
Odată cu lăsarea întunericului, vom trece la observații astronomice prin telescoape.. Veți fi ghidați printre planete și stele, la fiecare telescop, de câte un specialist, care vă va arăta cum să vă uitați corect și ce anume trebuie să observați pe cer.
Jocurile, concursurile și premiile nu vor lipsi.